Reflectii

O intrebare se strecoara insidios si obsesiv in minte mea in ultima vreme...Il mai iubesc? Răspunsul se strecoară şi el timid, dar promite să ia dimensiuni de revelaţie...Nu...Şi atunci de ce sufăr? De fapt nici nu ştiu dacă sufăr, simt doar ca nu pot să simt...că parcă imi este anesteziat sufletul, paralizat... Încep să imi dau seama tot mai mult că nu îmi lipseşte persoana, ci sentimentul, confortul stabilităţii, fiorul resimţit chiar şi după doi ani, familiaritatea corpului cunoscut...Oare fac si eu parte dintre aceia, indragostiti de iubire si nu de om? Şi totuşi, mă chinuie gândul perfid că am trăit o minciună...şi dacă a fost minciună ceea ce părea atât de veridic, dacă n-am ştiut niciodată ce gandeşti şi ce simţi, sau am ignorat cu bună-ştiinţă, cum aş putea avea încredere în alţii? Sau poate tocmai asta este cheia...

Înca nu stiu de ce am gresit...unde, cum...dacă din prea multă dragoste sau prea putină minte; sau poate dintr-un egoism fără rost; sau din dorinţa stupidă de a avea ceea ce au alţii, neînţelegând că iubirea lui X nu poate şi nu trebuie să aibă aceleaşi coordonate cu iubirea lui Y; poate din prea multă superficialitate ...cine mai poate şti acum? Poate aşa a fost sa fie...te-am numit the one, deşi aveam momente când mă indoiam de asta...am avut momente cand am vrut sa te părăsesc si slăbiciuni când am crezut că nu pot trai fără tine...au trecut si astea...Adio, copil egoist...

Nu ştiu când incepe si unde se termina o relatie...liniile de demarcatie sunt atat de fine; insă stiu cu siguranta ca relatia mea s-a terminat inainte de acea discutie tensionata, inainte de 30.09 sau 07.10...

Nu te mai iubesc...mi-e aproape mila de tine, de goliciunea sufletului tau; am zis ca nu te urasc, dar cred ca incep s-o fac pentru ca din cauza ta nu mai pot avea incredere in cineva şi nu stiu cum sa imi deschid sufletul in fata altcuiva...sau poate e doar prea devreme?

De ce ma cauti daca sunt dura, si rece, un robot cu chip de om? Oare tu nu vezi tristetea din ochii mei si nevoia de dragoste ce se ascunde sub scutul indiferenţei? Oare ştii că indiferenta ta şi incertitudinea ma dor? Nu indraznesc sa numesc ceea ce se infiripa usor de la saptamana la saptamana, o relatie... Imi lipseste acel tip de relatie simplă, fără drame, fara mesaje echivoce...

Oare stii ca atunci cand esti in preajma mea, tânjesc insaţiabil şi iremediabil după o privire, un sarut, o atingere, o mangaiere? Oare stii ca ma hranesc cu imbratisari? Cu momentele în care te intorci si ma strângi in brate? Oare stii ca imi vine sa-ti spun „iată-mă, fă ce vrei cu mine, dar fă-mă să simt”? Darling...

Dar tu eşti zgârcit cu momentele de tandreţe, iar eu...cred ca asta este aproape reconfortant...caci dacă ai fi altfel, m-as alarma instantaneu că s-a schimbat ceva...