reflectii...

Oare putem obtine tot ceea ce ne dorim de la un singur om? Oare e indicat? Exista intotdeauna plusuri si minusuri, si intotdeauna trebuie sa facem alegeri…Nu imi este greu sa fac alegeri, in fond le fac in fiecare zi…admite/respinge, dar… alegerea implica renuntare…pentru prima data in viata mea am ales sa explorez optiunile si sa las cumva portite deschise…imi place ca nu imi ceri explicatii…Azi stateam in fata lui, dar ma gandeam ca imi e dor de tine, ma gandeam ca voi ajunge acasa si voi vorbi cu tine, ma gandeam ca te-as fi sarutat si ti-as fi spus ca imi e dor de tine…

Facem mereu in minte comparatii…

Urasc barbatii care vor sa puna mana pe tine in 2 minute dupa ce te-au cunoscut, de parca ar avea vreun drept asupra ta …sau mda; urasc barbatii care sunt in stare sa ia un taxi ptr. 100-200 m ca nu cumva sa umble prea mult; urasc barbatii care pretind ca nu se uita la bani (sau poate chiar nu se uita); urasc barbatii nerabdatori sa te vada o data si inca o data…

Nu stiu daca e bine ce am facut…ti-am spus ca ma atragi, si in acelasi timp imi vine sa fug…dar atractia e irezistibila… sper doar sa nu fie si autodistructiva…si totusi revin la tine…pentru ca de tine mi-e dor…

Nu stiu daca m-am maturizat, daca am devenit mai cinica sau doar mai atenta…sau poate ca relatia cu un avocat si-a dovedit cumva eficienta…

Uneori mi-e teama, nu stiu exact ce idei si ce frustrari ai…

Uneori ma gandesc ca un avocat ar intelege cel (sau mult) mai bine judecatoarea Ioana, pentru ca nu poti intelege sistemul decat atunci cand faci parte din el…inca nu stiu, insa, ce fel de barbat ar intelege cel mai bine femeia Ioana…

Reflectii

O intrebare se strecoara insidios si obsesiv in minte mea in ultima vreme...Il mai iubesc? Răspunsul se strecoară şi el timid, dar promite să ia dimensiuni de revelaţie...Nu...Şi atunci de ce sufăr? De fapt nici nu ştiu dacă sufăr, simt doar ca nu pot să simt...că parcă imi este anesteziat sufletul, paralizat... Încep să imi dau seama tot mai mult că nu îmi lipseşte persoana, ci sentimentul, confortul stabilităţii, fiorul resimţit chiar şi după doi ani, familiaritatea corpului cunoscut...Oare fac si eu parte dintre aceia, indragostiti de iubire si nu de om? Şi totuşi, mă chinuie gândul perfid că am trăit o minciună...şi dacă a fost minciună ceea ce părea atât de veridic, dacă n-am ştiut niciodată ce gandeşti şi ce simţi, sau am ignorat cu bună-ştiinţă, cum aş putea avea încredere în alţii? Sau poate tocmai asta este cheia...

Înca nu stiu de ce am gresit...unde, cum...dacă din prea multă dragoste sau prea putină minte; sau poate dintr-un egoism fără rost; sau din dorinţa stupidă de a avea ceea ce au alţii, neînţelegând că iubirea lui X nu poate şi nu trebuie să aibă aceleaşi coordonate cu iubirea lui Y; poate din prea multă superficialitate ...cine mai poate şti acum? Poate aşa a fost sa fie...te-am numit the one, deşi aveam momente când mă indoiam de asta...am avut momente cand am vrut sa te părăsesc si slăbiciuni când am crezut că nu pot trai fără tine...au trecut si astea...Adio, copil egoist...

Nu ştiu când incepe si unde se termina o relatie...liniile de demarcatie sunt atat de fine; insă stiu cu siguranta ca relatia mea s-a terminat inainte de acea discutie tensionata, inainte de 30.09 sau 07.10...

Nu te mai iubesc...mi-e aproape mila de tine, de goliciunea sufletului tau; am zis ca nu te urasc, dar cred ca incep s-o fac pentru ca din cauza ta nu mai pot avea incredere in cineva şi nu stiu cum sa imi deschid sufletul in fata altcuiva...sau poate e doar prea devreme?

De ce ma cauti daca sunt dura, si rece, un robot cu chip de om? Oare tu nu vezi tristetea din ochii mei si nevoia de dragoste ce se ascunde sub scutul indiferenţei? Oare ştii că indiferenta ta şi incertitudinea ma dor? Nu indraznesc sa numesc ceea ce se infiripa usor de la saptamana la saptamana, o relatie... Imi lipseste acel tip de relatie simplă, fără drame, fara mesaje echivoce...

Oare stii ca atunci cand esti in preajma mea, tânjesc insaţiabil şi iremediabil după o privire, un sarut, o atingere, o mangaiere? Oare stii ca ma hranesc cu imbratisari? Cu momentele în care te intorci si ma strângi in brate? Oare stii ca imi vine sa-ti spun „iată-mă, fă ce vrei cu mine, dar fă-mă să simt”? Darling...

Dar tu eşti zgârcit cu momentele de tandreţe, iar eu...cred ca asta este aproape reconfortant...caci dacă ai fi altfel, m-as alarma instantaneu că s-a schimbat ceva...

Past tense

Am vazut-o azi...la fel cum o stiam, micuta, zambareata si energica. Tarziu mi-a dat prin cap ca as putea sa o intalnesc taman la Evidenta Populatiei, dar, deh, soarta si-a spus cuvantul...
Vorbesc despre o pustoaica de 1,5o m care ar putea fi mama mea, si cu siguranta ar fi fost cea mai buna soacra ever!
Pe scurt, m-am deplasat la Primarie sa-mi schimb buletinul, ceea ce a declansat o intreaga tevatura cu actele, si chiar dupa ce mi-am facut poza, a aparut! La fel cum o stiam, calda si vorbareata...Mama a cunoscut-o si ea, si sper sa fi fost o lectie pentru ea, pentru ca a gandit rau despre doamna U. fara sa o cunoasca.
Draga doamna U,
Ma bucur atat de mult ca v-am intalnit azi!
Imi era dor de dvs.

P.S. Ar fi fost cea mai buna soacra, cum probabil nu voi avea niciodata, insa nu te mariti cu soacra (din pacate, uneori).
Peace!

Fata nevazuta a justitiei

Ce ignoranta aparenta...Pentru marea majoritate a oamenilor, justitia este magistratul asezat la pupitrul lui ca pe un piedestal, imbracat in roba si impartind dreptate batand din ciocanel... sau mai degraba nedreptate...Pentru marea majoritate a oamenilor, magistatii sunt nedrepti, corupti, cu salarii nesimtite "stabilite printr-o lege pe care si-au facut-o singuri ". Asa am auzit o profesoara vorbind anul trecut la un coafor din Bv, incat voiam sa ma fac mica-mica si sa nu ma intrebe cineva ce fac for a living.
Nimeni insa nu stie nimic, pentru ca pentru a intelege sistemul, trebuie sa faci parte din el...altfel e usor sa arunci cu noroi, si sa calci in picioare independenta unei profesii; deoarece pentru marea majoritate a oamenilor, independenta magistratului reprezinta doar niste vorbe goale. Vorba unui coleg de birou, "...oamenii ne-ar vrea spanzurati in piata publica".
Dupa cum spuneam, nimeni nu stie despre lumina proasta din birouri, despre orele la care se pleaca din instante (nu doar orelele la care se termina sedintele de judecata), despre cate de bine merge Ecris-ul si ce-i aia, despre indolenta (unor) grefieri, despre banii pentru care se chinuie un auditor de justitie sau un judecator stagiar, despre volumul de munca (care este), si chiar este de munca. Nu zic ca orice padure nu are si uscaturi, dar...pentru justitiabil, (in)justitia ramane judecatorul in roba si "spectacolul din sala"...
Restul...e tacere!
To be continued!
Peace!

Crossroads

Unde suntem? Ce fac? Ce vreau?
De cateva ore ma chinuie o durere de cap ce ma impiedica sa si gandesc...si totusi ea a parut sascada in intensitate pe durata unui telefon si cand am citit drept...
Ce se intampla cu mine? La un moment dat, voiam sa ma mut cu tine...sa fim impreuna, sa vin "acasa" la tine, sa te astept cu cina pregatita, sa ne bem cafeaua impreuna dimineata; din pacate pentru mine, mi-a luat mult timp sa pricep ca nu vrei, ca eternele amanari erau doar pretexte. Daca e sa fiu 100% sincera, recunosc o nuanta de egoism; am vrut sa scap din camera asta, de o batrana care oricat de lucida ar fi ea si de intelegatoare eu, ramane o batrana in a carei casa sunt tolerata, dar in care raman o straina...Nu-mi pot permite o chirie singura si nu am vrut sa stau la camin, asa ca am gandit ca daca impartim cheltuielile unei chirii va fi echitabil pentru amandoi. Dar dincolo de problemele mele locative, am vrut sa fim noi, sa ne iubim, sa avem timp pentru noi si intimitate, fara intalniri in oras la cafele, fara vizite planificate cand sunt parintii dispusi sau nu sunt acasa...en fin
Apoi mai e problema oportunitatilor de divertisment - nu tu teatru, nu tu muzeu, nu tu club, nu dans, nu Ateneu, NADA! Incerc sa ma conving ca esti obosit, stresat, etc; incerc sa ma conving ca am eu prea mult timp liber, dar de fapt mi-e frica de faptul ca poate asa esti tu si nimic/nimeni nu te poate schimba... Nu vreau sa fiu superficiala, nu vreau sa ma distrez un an de zile, si apoi...pa!, dupa cum mi-ai reprosat...Dar nimic nu se schimba...nimic...acelasi program de week-end, aceeasi rutina...
Am luptat 1 an pentru Bucuresti, pentru tine, pentru noi...si acum...nada...singura in Bucuresti, cu/fara tine...cine poate sti? Poate voi mai lupta inca un an pentru Bucuresti, tot degeaba...sa fiu singura, pentru ca tu nu te poti maturiza, pentru ca TU, nu EU, nu stii ce vrei...iar cand vei afla s-ar putea sa fie prea tarziu...
Peace!

FFF

Foame...Frenezie...Fascinatie
Foame de carti, de lectura; atat de acuta incat mi-am cumparat intr-o ora 3 carti, si de doua zile am inceput-o pe prima dintre ele. Ar trebui sa mai lucrez la caietul de practica, sa lucrez la referatul tau (cu care oricum sunt in grafic), sau sa citesc din Regulament...in schimb, eu lecturez de placere...Ei, bravo! Dar pe asa o vreme ce ar trebui sa fac?
Citesc frenetic, si mai nou imi iau carti in acelasi mod...inainte, citeam carti de la biblioteca; nu ma deranja ca nu imi apartineau, caci ceea ce ramanea era informatia...acum am inceput sa descopar simtul proprietatii relativ la carti si am constatat ca o casa fara carti e al naibii de austera...
M-au fascinat cartile dintotdeauna. Acum imi place sa le vad copertile stralucitoare, colorate, si sa mangai filele albe. Sa le pun pe raftul meu dupa ce le-am terminat. Am descoperit un anticariat in Bucuresti, as putea spune, cu respect pentru carti. Imi plac cartile (aproape) noi pe care le au, chiar daca pretul este undeva la jumatate fata de cel din librarie, eu zic ca merita pentru ca acolo cartile sunt ingrijite si respectate. Din pacate, fara a critica, nu-mi plac cartile de la Universitate si nici cei care le vand. Nu-mi plac mirosurile - combinatie intre statut si nespalat - si nu vreau sa ma gandesc de unde vin cartile acelea, cine le-a citit sau cat au stat in ploaie, frig si vant. Imi pare rau de cei nevoiti sa-si vanda cartile la preturi de nimic, dar nu pot sa nu ma gandesc la ce aduc in casa. Poate e un fel de fobie...
Deocamdata am ce citi, insa deja mi-am facut o lista cu carti de luat in viitorul apropiat...astept finantele pe octombrie :D

• Dan Lungu - Cum sa uiti o femeie
• Domnica Radulescu - Trenul de Trieste
• Stelian Turlea - Trei femei
• Curtis Sittenfeld - Prep
• Sylvia Plath - Clopotul de sticla

Later edit:

• Carlos Ruiz Zafon - Marina
• Ahdaf Soueif - Harta iubirii

P.S. Oh dear, too many books!

Magistratura e in alta parte

Am ales titlul parafrazand titlul unei carti de Milan Kundera - "Viata e in alta parte"; l-am gandit in tren, azi, pe ruta Bucuresti-Brasov, iar acum am ezitat daca sa-l postez sau nu. As spune atat de multe lucruri, dar inca ma intreb daca ele pot fi spuse...chiar daca nimeni nu ma cunoaste si nu ma citeste...Am reflectat la luna asta...din ea au ramas mai mult week-end-urile, petrecute intr-un apartament de cartier, cu doua mâţe si o pereche de salvari...micul-dejun luat in sufragerie, cafeaua ta si orezul meu cu pui:D...hotararile la cooperare invatate in camera mica, in timp ce tu te jucai pe calculator...doar tu stii ce...oricum parca era ceva online:)
Dar sa revin totusi la ce ma roade...o luna de "hai sa fie"...si o saptamana de examene si referate...din nou bareme...la ce bun?
Din afara, fortareata dreptului se inalta mareata...dinauntru...e alta poveste...
Dupa cum spuneam, magistratura e in alta parte...la J1, J2 sau poate la T5...oriunde, dar nu vis-a-vis de Cismigiu...
Magistratura incepe poate de luni...
Pana acum ne-am jucat...de-a studentii, si uneori de-a judecatorii...
Poate ca examenele astea nu conteaza...acolo o grila...sau o speta de cooperare...ce conteaza e sa intri...si sa iesi...
Iar ceea ce conteaza si mai mult sunt solutiile pe care le dai, ce faci dupa...
Peace!

In sfarsit, am realizat! Nu vreau sa fiu egoista, nu vreau sa te opresc de la a face lucrurile pe care le doresti, nu sunt invidioasa pe oportunitatile tale...DAR...mi-e TEAMA!!! Mi-e teama ca nu contez suficient de mult pentru tine, mi-e teama ca iti arati sentimentele in cuvinte si nu in gesturi; mi-e teama ca pana la urma tu vei face ceea ce vrei, iar parerea mea nu conteaza; mi-e teama de "politica faptului implinit"; mi-e teama ca poti sa spui "da" si sa faci "nu"; mi-e teama ca fiecare lucru pe care te rog sa-l faci pentru mine e o imensa corvoada facuta dupa indelungi rugaminti; mi-e teama...Valencia m-a dezamagit, mutatul m-a dezamagit...din pacate, va mai dura pana cand sufletul meu te va ierta...pana cand voi crede iar cu totul in tine...
Peace!

Creadeam ca odata aflat verdictul, odata stiuta directia in care voi merge, ma voi calma si toate se vor rezolva (mai ales ca directia e cea dorita de mine). Dar nu!!! Tot ce voiam era putina atentie, cateva cuvinte, nu reprosuri...Te-am lasat, ai avut vacanta pe care ai vrut-o, dar nu e vina mea ca s-a terminat... Oare nu ne intelegem?!? Vad in jurul meu oameni fericiti, care se inteleg, care se iubesc, care si-au gasit jumatatea...Oare eu trebuie sa mai caut?
Peace!

In sfarsit niste repere...certitudini...solid ground...Bucuresti!!!
Ora 11:50. Lume adunata la sediul INM, forfota in sala, colegi...
Ora 12:00. There we go! Inima imi bate parca mai tare, incepe numaratoarea - Timisoara, Bucuresti, Cluj, Timisoara, Bucuresti...
Nu stiu cat mai e ceasul, am numarat deja vreo 30 de oameni, Sectorul 5 s-a dus, Sectorul 3 e epuizat si el, vine din urma Sectorul 4.
Mai trec cateva minute, forfota se inteteste, colegele din jurul meu vorbesc de Sectorul 1...Realizez ca temerea mea de a nu prinde Bucuresti nu mai este intemeiata, dar nu stiu ce sa fac, oscilez intre 1 si 6...ma gandesc sa iau Sectorul 1, mai sunt 2 locuri...prind? nu prind? Imi vine randul...
Ora 14:00. "Alo, am luat Bucuresti-ul! La Sectorul 1!"

Inca nu-mi vine sa cred!!! Indraznesc sa spun ca am muncit mult pentru asta, am suferit mult la gandul ca nu voi reusi...dar am reusit!!! Obiectiv indeplinit!!!
Peace!